1.Daca ai sansa de 10% sa castigi concursul la job, participi?
2.Daca tratamentul te trateaza cu sansa de 10%, il iei?
3.Daca e o concurenta de 10 pe loc la facultate, mai dai admitere?
etc
Toate au aceeasi rata de reusita: 10%
Pentru unii e mica. Pentru altii e mare. Diferenta o face motivatia, visele, sperantele.
Prima data am auzit ca sansa de reusita de 10% este indestulatoare la profesoara de franceza: Annick. Pe mine m-a uimit asta, eu vin din clasa de liceu unde 28 din 29 am intrat la facultate, 15 din primul an, 13 din anul urmator, si asta pt ca no. 29 s-a maritat cu varu’ meu la sfarsitul lunii augst si nu s-a mai dus la examen in septembrie ( si nu ca nu ar fi fost capabila!! ). 10% mi se pare enorm de putin pentru un profesor. Apoi Anick ne-a explicat: clasa are 30 elevi, jumatate abandoneaza in primele 2luni din varii motive: fie nu mai au timp, fie pleaca din tara, fie se plictisesc/au decis ca au nevoie de altceva etc. Din cei ramasi, mai mult de jumatate vin fara teme facute (nu ne-a obligat decat cu 2 teme anuale, ca le punea la dosar, dar tot ce nu era obligatoriu era motiv de nefacut pt…majoritatea). In final avea 2-3-4 in clasa silitori (una am fost eu, cealalta Carolina – nascuta in Basarabia, si no.3 o japoneza constiincioasa), lucra pe echipe si nu eram niciodata noi 3 in aceeasi echipa, iar la o parte din ramasi le-a recomandat sa repete nivelul. Annick ne-a zis care sunt salarizarile profesorilor – care sunt mici in educatie (ca peste tot, vorba ei) dar ca ei ii place (si se vedea!!!) si ca cea mai mare implinire e cand vede o evolutie la elevi. Si explicat ca 10% din elevi daca reusesc contra 90% total e suficient pt un profesor.
Un alt exemplu al ei este din misionarism: profesorii pleaca in tari africane sa predea franceza voluntari. Acolo incidenta abandonului scolar e si mai mare, datorita presiunii familiale (mai ales in randul fetelor/adolescentelor unde varsta de maritis este…14-15 ani) si ca profesorii predau doar pt acel 10% reusite.
Pentru reabilitare (cei puscarii, sau copiii de pe strada sau care au abandonat deja scoala) cifrele de reusita sunt si mai mici: 1%. Si totusi profesorii continua sa predea.
Am reactionat romaneste: 1 % inseamna nimic! eu as abandona complet directia, as zice ca e una proasta si trebuie schimbata din radacina.
Annick a raspuns: poate 1% e nimic, poate 10% e f. mic, dar cazurile reusite dau speranta si exemplu in comunitate si anul urmator vor fi mai multi inscrisi si sanse mai mari. Fiecare copil salvat, fiecare copil educat va fi un exemplu si un ajutor pe viitor, un ghid si niste pasi de urmat. Educatia e singura solutie.
Mi-am amintit de cei 10% ai lui Annick dupa ce am citit: http://features.decatorevista.ro/generatia-abandonata
Pt Romania actuala, cifrele sunt aproximativ astfel:
-220 mii de copii nascuti intr-un an (aprox. asta e natalitatea acum 18ani)
-18% media abandon scolar sub 16 ani
-20% din cei din puscarii nu stiu sa scrie/citeasca
-toate fetele vandute pentru prostitutie abia stiu sa citeasca/ nu isi cunosc drepturile
Ani de zile am auzit: nu sunt bani.
Daca o familie dintre noi, cei cu calculator si internet ar dona nu bani, ci ploverul ala din dulap nefolosit de 1 an, cartile si caietele nefolosite de 2 ani, ghetele incaltate de 3 ori si demodate atunci am salva un copil, sau macar am amana inca 1-2 ani abandonul. Care e diferenta? mica. Dar acest MIC > nimic.
Eurostat a demonstrat ca Romania este tara cu cele mai mici progrese din Uniunea europeana in privinta abandonului scolar. Stiu ca e greu pt un copil din satele de munte/padure sa faca 5-10 km zilnic pe jos pana la scoala, mai ales iarna, sau cand vin doar in slapi.
P.S.
Articolul acesta se vrea sa fie unul pozitiv, optimist, ca exista sanse si evolutie. Lenta, ca doar suntem romani 🙂
arakelian 
December 17, 2014 at 11:42 am
Dupa ce am citit articolul recomandat de tine acest 10% pare enorm… Daca 10% din cei 140.000 ar invata sa scrie, sa citeasca, sa iasa din mediul nociv care i-a dus la abandonul scolar…
Eu cred in puterea exemplului si in influenta pozitiva pe care o putem avea oricand in jurul nostru. Romanii insa nu au incredere in asta, ei vor sa rezolve totul deodata, altfel delo ca “ce rost mai are?!?”. Intotdeauna are caci nu stii in cine se aprinde scanteia rezonantei.
Ai mei nu sunt intelectuali si nu am avut acces la modelul omului realizat prin invatatura, dar am vazut o fata mai mare ca mine citind si mi-a starnit curiozitatea. Acela a fost inceputul sa-mi doresc ce ai mei nu mi-au inspirat niciodata.
December 17, 2014 at 12:29 pm
Articolul din DecatORevista urmareste cazurile de recuperare (copiii din puscarii sau aproape de puscarie…). Pentru acestia sansa este de…1%. Si asa e o cifra buna!!
Si eu vin din familie de muncitori. Dar din membrii familiei mele, 2-3 persoane ar fi fost capabile sa faca o facultate daca ar fi avut alta situatie acum 50-70 ani… Pt mine a fost simplu, nu imi doream sa dau cu sapa zilnic, 8-10 ore pe zi pentru restul vietii (si cum dupa ce veneam de la scoala serveam asta…..ocazional era ok, dar pe termen lung nu ma vedeam cu broboada in cap si sapa pe umar). Tataia m-a impulsionat ‘usor’ in clasa a5a : “daca nu iti place scoala, nicio problema, cioban la oi te iau, stii sa tunzi o oaie, sa mulgi “.
Nu sunt nici geniul familiei, nici cel mai muncitor. La ambitie si incapatanare sunt fruntasa. Eu am avut ‘norocul’ perioadei comuniste care a incurajat la scoala pe cei cu origini modeste, sanatoase.
Cei de acum au prea putin ajutor de la sistem, dar ne au pe noi. Iar ce putem da noi poate e putin valoric, dar pt ei este un ajutor colosal.
December 24, 2014 at 10:39 pm
Eu am crezut in 10% asta, mi-am dat examenul de primire in profesie intr-un an in care l-am trecut 1%, am avut concurenta de 20 pe loc la facultate, o sansa e tot ce iti trebuie si uneori poti reusit chiar si cu o jumatate de sansa 🙂
December 25, 2014 at 12:09 am
Craciun fericit alaturi de toti cei dragi.
Multe zambete si bucurii…
Primiti cu colindul?
“Scoală gazdă din pătuţ
Florile dalbe,
Şi ne dă un colăcuţ
Florile, florile dalbe.
Că mămuca n-o făcut
Florile dalbe,
Sâtă rară n-o avut
Florile, florile dalbe.
Pe cand sâtă-o căpătat
Florile dalbe
Covata ni s-o crăpat
Florile, florile dalbe
Când covata o lichit
Florile dalbe
Cuptioru’ nu s-o urnit
Florile, florile dalbe
Când cuptoru o pornit
Florile dalbe
Anul Nou o şi venit
Florile, florile dalbe
Florile, florïle dalbe.”
January 4, 2015 at 9:32 am
Sa dam, dar cui? Stiu ca in tara situatia e dramatica, e saracie si frig. Pe internet am gasit o lista de adrese unde se pot dona carti, pentru scoli din catunuri de care nici nu am auzit. E lunga lista si am dat-o si colegilor. Cu hainele ce facem sau cu rechizitele? Eu nu am masina pentru a putea umple un portbagaj, sa merg aiurea pana gasesc o familie cu copii desculti. Adun lucrurile si cand apar corturile pentru donatii in caz de calamitate, acolo duc sacii. Dar mi s-ar parea normal ca pe langa biserici sa fie centre de colectare si distribuire. As face voluntariat, cum am vazut in filme, pentru cusut nasturi sau ce ar mai fi nevoie. Acum am cateva ore libere saptamanal. As vrea sa ajut, dar ajutorul meu sa ajunga unde trebuie. Mai degraba dau lucruri decat bani, care nu stiu daca nu ajung la birtul satului. Uite o idee care mi-a venit acum, scriind: as plati eu ca sa pot da bunurile la centru, o taxa per kg, poate asta l-ar interesa pe seful bisericii.
In viata asta lunga, am avut cativa ani cand am vandut din casa ca sa am ce pune pe masa copilului, stiu ce inseamna saracia, cum te ingheata, cum te uiti cu jind la magazinele second hand, ca nici pentru a intra acolo nu ai bani. Nu am voie si nu am cum sa uit acei ani. E cumplit sa triezi in fiecare zi cartile adunate o viata, asta pot sa o vand ca intr-o zi poate am sa o cumpar iar, sa le vinzi pe nimic, iar a doua zi sa o iei de la capat. Parca imi vindeam prietenii. Avem o pereche de pantofi si cizmele de cauciuc primite la serviciu. Si e adevarat, incepusera sa imi vina in minte diverse variante de completare a veniturilor mai putin ortodoxe, la asta te duce saracia, bine ca totul s-a rezolvat spectaculos, am obtinut un job bine platit si ma tin de el. Dar inteleg de ce e atata prostitutie, atatea furturi. Poate daca ar fi acele centre de ajutor, acolo, cei in nevoie ar capata si o vorba buna, si un sfat. Dar probabil nu se vrea.
January 4, 2015 at 10:55 am
nu esti singura care a trecut prin asemenea momente. Din pacate unii neaga ca ar exista asa situatii…de aceea se perpetueaza, iar copiii nu au nicio vina.
Desi am plecat de ani de zile din tara, inca am legaturi cu oameni implicati direct. Cel mai rapida recomandare care o am pentru tine e sa contactezi un profesor de la tara / asistent social de la tara. Pe mine verisoara mea profesor m-a trezit la o realitate crunta, cand am donat hainutele de bebelus la un copilas: familia nu avea nici macar curent electric tras la casa, d-apoi sa mearga la o ecografie la oras, sa stie daca e fata sau baiat…. prin ea am donat carti la biblioteci la tara.
Am invatat in ultimii ani sa nu mai astept la altii sa faca (asa cum frumos ar fi, cum ai spus tu, sa organizeze bisericile). Astazi eu sustin un grup de mamici ce urmaresc peste 60 copii din locatii foarte sarace, sa nu abandoneze scoala: vezi aici ce fac https://www.facebook.com/GESTULcarepoateSCHIMBAunDESTIN?ref=ts&fref=ts , sau poti urmari pas cu pas ce au organizat aici: http://comunitate.desprecopii.com/forums/topic/151204-si-tu-poti-fi-mos-craciun-editia-dc-2014/page-13 (aici e povestea Craciunului asta). Multe din persoanele implicate nu au putere financiara mare, dar suflet.
Ce fac eu acum: colectez haine si incaltaminte (incaltamintea este critica la tara, pe drumurile nepietruite, e motivul pt care un copil nu mai poate merge la scoala a 2a zi) , carti si caiete, fac pachete pe dimensiuni si trimit la fetele ce le sorteaza si impart unde e cazul. Deja sunt mandra ca am peste 10 familii care ma contacteaza periodic: “Cleo, am facut ordine in sifonier, ne-au ramas mici 2 sacose, pentru tine” .
January 4, 2015 at 1:45 pm
Multumesc de sfat si exemplu. Am sa caut o persoana de contact in Dobrogea de sud, cea uitata si necunoscuta de multi.
January 4, 2015 at 5:29 pm
Exista multe cazuri … cele mai multe sunt ascunse, pierdute in greutatile zilnice.
Stiu ca e greu sa avem grija de problemele zilnice, dar si 10min alocate din cand in cand pentru altcineva pot face diferenta intre mizerie si speranta.
January 4, 2015 at 5:58 pm
Da, si multi nu au curaj sa ceara ajutorul. Eu am pomenit de Dobrogea pentru ca acolo, in partea de sud, caut o casa. Am cautat cam 3 ani pe internet, pana sa apara problema cu mama, care m-a impiedicat sa si ajung acolo. Cautand, am dat de o zona superba, sunt case din piatra, cu garduri din piatra, gen Irlanda, dar se vede saracia. Nu sunt tigani. Acolo vreau sa ajung, poate la inceputul lui martie. Oamenii aceia, desi muncesc, chiar nu au bani, vine o firma si le da la schimb cateva produse contra lapte. Bani primesc numai pentru oua. Sau invers, nu mai stiu. Chiar daca nu gasesc o casa de cumparat sa imi placa, cu siguranta am sa am la intoarcere o persoana de contact pentru a trimite ajutoare.
January 5, 2015 at 5:36 pm
Sa ai un an minunat si plin de iubire…La multi ani!
January 5, 2015 at 6:01 pm
Multumesc ghemuletule, pentru urari! Voi scrie zielel astea ceva ce o sa iti placa mult mult 🙂
January 6, 2015 at 12:13 pm
Reblogged this on Luxul simplitatii.
Pingback: puterea exponențială a lui 10% | RGrig