In ultimul an am avut timp pentru mine. Reinceput sa invat o limba straina, sa alerg, calatorii, sa citesc mai mult, sa tin post, sa ies cu prietenele saptamanal, sa fiu tot mai buna la munca. Cand lucrurile se aseaza in suflet si viata din jur se aliniaza si curge firesc si frumos.

Una din carti pe care am avut timp sa o recitesc este Tacere, de Shusaku Endo.
Armonioasa cu ultimile articole, zic. Si v-o recomand.

Un roman usor de citit, profund, introspectiv, usor tulburator, care pune sub lupta credinta si indoiala și povara suferintei proprie si a celor dragi.
E despre Japonia secolului 17, o japone inchisa exteriorului ( 2-3 porturi erau deschise pt comert, in anumite perioade), o perioada cand crestinismul a fost interzis si catolicii vanati. In contextul asta un popa iezuit portughez Rodrigues il mananca in c*r sa plece in Japonia sa isi caute fostul profesor dar si manat de orgoliu de a converti noi enorioasi si suferi si fi prigonit cam ca Iisus.
Cu un alt preot ajunge in Japonia lui mult visata, din sat in sat, din comunitate saraca in alta si mai saraca si doborata de frica si opresiune, ajunge martor la acte cumplite de cruzime. Japonezii catolici sunt ceva impresionant de stoici si demni, si deseori aleg o moarte ingrozitoare decat sa se lepede de Iisus. Preotul se roagă pentru salvare, cere un semn de la Dumnezeu, o vorba /o lumina ceva dar nu primeste decat TACERE. Singur, ascuns prin paduri, ocazional contact cu oameni carora nu le stie limba, despartit de celalalt preot, ajunge sa fie macinat de indoieli.
Presiunea la care e supus creste pana in punctul in care povestea vietii lui, dragostea catre Iisus, ramane doar o tacere in suflet.

Este Dumnezeu oare tacut?

Oare urechea noastra a uitat sa Il mai auda?

Recomand cartea, de citit nu doar din punct de vedere religios, in carte e sub lupa pretul convingerilor si a alegerilor chinuitoare ce definesc un om.