arakelian

lumea mea, si-a altora.

O palma de la viata

5 Comments


acest post ma chinui sa il scriu de 1 luna. Mi-a fost greu, si inca imi e greu, sunt in pozitia ghiocelului vinovata, si incerc sa imi accept si sa imi depasesc acest defect. Cora i-a pus repede diagnosticul: “”obiceiuri” romanesti : idei preconcepute, bine infipte in mine, de multe nici nu eram constienta. Cum ii promiteam lui Tetris, voi scrie schimbarile din viata mea, si cum ma schimb eu.

Deci sa ma explic. Aici voi scrie despre relatia mea cu tiganii. Relatie e un cuvant mult spus, reactia de acum 2 luni din piata, cand 2 tigani neaosi romani, ea cu fuste, el cu mustata si palarie neagra, dupa cum numai in Ardeal vazui, amandoi de varste respectabile de 50-60-70 ani ce o aratau, dar care m-au facut (instinctual) sa inchid geaca peste posetutza de la gat unde imi era portofelul. Evident, reactia respectiva este mai mult decat incercarea de a proteja singurul card cu bani din famelie… e o reactie ancestrala, bine educata din famelie, din copilarie, din copilaria parintilor etc.

Pe scurt, ca in fiecare sambata dim. merg iar la piata (in ultimile luni singura, ca al meu copil si sot se trezesc greu iarna si eu plec la 8 cand e intuneric), si ma intorc cu un cos cu 15-20kg de fructe, legume, etc. Ei, in ajun de Craciun, in primul metrou urca aproape de mine un grup de tigani romani (dupa vorba, dupa port), si dupa cuvintele romanesti presarate printre cele tiganesti. Din reflex, ma feresc, iar cand ei schimba cu mine magistrala fac bine si ii las inainte. Unde schimb metroul (doar la intoarcere am problema asta) e nevoie sa cobor niste scari normale, intre timp am gasit o tehnica ajutata de roti. De obicei se ofera cineva sa ma ajute(majoritatea au fost…arabi, straini, dar si araboaice in cerceafuri s-au oferit!!!!). De data asta, in josul celor 30 de trepte erau tiganii romani. Grupul ala, de care m-am ferit eu cu 2 min inainte!! Unul din ei, un adolescent (16-18 ani) se uita inapoi spre mine, imi zambeste si urca in fuga scarile spre mine … sa ma ajute. Nu spune nimic in franceza, imi arata din gest ce vrea sa faca, la final ii spun Merci, merci beaucoup. SI tac. Nici macar prenzumtia de nevinovatie nu i-am dat-o. Nici macar curaj sa ii spun MULTUMESC!! I-am zis Merci.

O palma de la viata.

Asta apropos de limite, ciudatenii, prejudecata.
Consider ca sunt suma oamenilor cu care vin in contact. Cu cat vin in contact cu mai multi oameni, si mai diferiti, ma modelez, ma schimb, ma adaptez. Uneori, am evoluat. Nu intodeauna. In cazul asta, imi dau seama ca daca EU reactionez asa, ce pretentii sa mai am de la oamenii simpli, fara scoala??

P.S. intr-un weekend exagerez cu cumparaturile, si cosul e ceva mai greu decat media (sarii 20kg). Deseori refuz ajutorul celorlalti, dar atunci a venit un punk-ist subnutrit, cu cercei peste tot: nas, urechi, buza, spranceana, blond tuns stilul neofascist, etc. Ma amuza entuziasmul lui, fiind practic jumatate din mine, ii propun sa luam impreuna cosul meu, el vrea sa ridice singur. Apuca el cu tandrete si cand isi da seama cat de greu e…. ridica cu un icnet. Zambetul lui transformat in grimasa de efort a fost de neuitat!!

5 thoughts on “O palma de la viata

  1. In clasele 1-4 cel mai bun prieten al Copilului era un tigan, asa se nimerise, statea cu el in banca; invata f bine, era destept si – ceea ce ma impresiona pe mine – extrem de binevoitor si saritor. Si parintii erau Ok. Exista oameni si oameni, dar ne e greu sa nu judecam dupa prejudecatile (care ne sunt induse voluntar sau involuntar) si dupa experientele pe care le avem, fiecare din noi.

    Stii asta?

    Inchipuie-ti ca sala ar fi plina de tigani; te-ai incumeta?
    Si totusi cuplul acela de nergii a avut curaj. Bravo lor!:🙂

  2. evident ca o stiu!! a fo filmata in belgia😀

  3. Nu, nu sunt prejudecati, e experienta, nu-ti face probleme degeaba.
    A, si nu te mai lupta singura cu papornitele daca ai pe cine trezi sa taraii la piata cu tine, pentru Dumnezeu!

    • pai nu mai am papornite. Mi-am luat (ca asa e aici la moda) un cos cu roti. Bag si tarai. E parfum!! Ii fac un vant si se duce singurel la vale. Nu am inteles de ce in Romania m-am tarait (LA PROPRIU) cu sacose, sacoshele, rucsac, pungute, carutul de copil de care agatam pungi si pungulite si ii umpleam si cosul etc.
      Cel mai tare e ca in primele incercari de condus nu imi iesea coborat de treapta, si o tanti mai in varsta mi-a aratat cum: nu cobor, las cosul sa cada singur treapta :))), io il imping putin.

  4. imi amintesc o poveste, in urma cu multi ani cand un cuplu de prieteni a venit in ro in vizita(ei locuiau in franta de vreo 10 ani). am avut o discutie in care ei incercau sa ne explice ca nu e numai vina tiganilor ca sunt asa cum sunt, iar noi incercam sa II CONVINGEM ca da, “e numai vina lor de nenorociti ca nu muncesc, ca fura, etc…” si chiar i-am invitat sa stea in ro si sa vada si ei cum e… eram atat de convinsi ca avem dreptate…
    si da, sunt de parere ca trebuie sa ne luptam cu propriile idei preconcepute. devenim constienti de ele in clipa in care ne raportam la ceilalti, diferiti de noi ca si cultura, cand traim foarte aproape de ei. e doar o constatare personala.🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s