arakelian

lumea mea, si-a altora.

Lucy

1 Comment


Lucy
O ‘dadusem afara’ acum 1 an – dupa un menaj de 12 ani a sotului cu ea. Din pacate, cooperarea intre organismul meu si parul ei a cedat, si-a bagat si dr-ul coada, asa ca am pus blana pisicii la bataie, si am trimis-o sa isi faca batranetile la curte. Singura. Fara tuns, periat, paruit etc.

si noi tundeam raposata pisica. Am si spalat-o🙂 dupa un tuns ca avea nevoie, era pielea exfoliata in cantitati mari stransa sub zonele incalcite.
Diferenta era ca blanoasa noastra avea par de 3-5cm, si o tundeam si de 2 ori pe an. Altfel, trebuia zilnic periata in perioada de naparlire, si nu numai din motive igienice ci si pt ca i se incalcea si facea cocoloase de blana , incalcituri prin locuri greu de indeparatat. La inceput am tuns-o io, manual, cu foarfec, cat coopera. Si a iesit pisica cu blana in scari🙂 . Apoi a venit veterinarul acasa – si a tranchilizat-o. O simtea pe verisoara noastra veterinar de dincolo de usa, nu apuca sa bata la usca ca pisica incepea sa scuipe. De ce oare? . Trebuia tranchilizata, si la varsta a3a, rezista cu stoicism dozei minime de trnachilizant. Socant era, ca si sub tranchilizant, mai deschidea gura usor si voia sa scuipe. Ce sa ii faci, bataioasa fiara.

Cand plecam in deplasare, pt 2-3 zile, ii lasam crantanele si nisip aferent. Peste 3 zile, lasam cheia la prieteni.

Ce am remarcat insa, in concediul de maternitate, ca dupa ora 18 30 se trezea, iesea de prin cine stie ce cotloane de sub pat/canapea/din sifonier/de pe sifonier si incepea sa se intinda. Cand auzea usa de la lift, era lipita de usa de la intrare, asteptand sa bage tati cheia in usa. Ce matza, mai …

Apoi noi am plecat.
Si a plecat si ea.

One thought on “Lucy

  1. Am crescut alaturi de o pisica in apartament timp de 8 ani, chiar daca se mai facea auzita vocea tatalui meu cum ca pisica nu are ce cauta la bloc. Cand acea voce a devenit prea autoritara si tata a dat pisica unui gunoier sa o omoare (evident, fara ca eu sa stiu), a fost supararea de pe lume. Poate si asta a fost un motiv pentru care nu l-am iubit cu tot sufletul… Iar acum, tot mai des am impresia ca un animalut imi poate alunga tristetea mai bine decat majoritatea celor pe care ii am in jur.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s