planuri de munte

Mi-a placut mult articolul : cum sa muti copilul din fata calculatorului pe trasee de munte .

Acum, caut sa cumpar:
http://www.decathlon.ro/RO/kid-air-comfort-151171222/

sau asta:
http://www.childcarriers.com/Chicco-Smart-Support-baby-backpack.pro

sau asta:
http://www.childcarriers.com/Sherpani-Rumba-Backcountry-baby-backpack.pro

panorame

http://www.utah3d.net/

definitii

Queqhua – limba vorbita de indigenii din Anzi
Queqhua- asa scrie pe rucsacii noi cumparati din Decathlon. Pe care ii ducem in Cheile Nerei.

cujetari de pe meil

Daca nu poti trece prin munte, ocoleste-l. Daca nu poti sa-l ocolesti, treci peste el. Daca nu poti trece peste el, intreaba-te daca este chiar atat de important sa ajungi de cealalta parte. Daca este, incepe sa sapi un tunel.

si cand termin tunelul, ajunga partea cealalta unde ma asteapta o caldare glaciara imensa, o poiana larga plina de flori si linishte si pace. Abia o adiere de vant. totul e perfect, asha cum am visat. Ba mai mult decat am sperat. Pun harletul jos, alaturi. Sterg sudoarea cu maneca, suflu nasul intr-un rest hartie igienica, si ma ashez cu grija, parca cu mila sa afectez si sa deranjez impecabilul. Carari usoare, abia umblate de caprioare poate, trec pe curbe de nivel, si duc pana hat, departe. Lacuri sclipesc in mici hauri, valurite de vant, sau poate ce zaresc sunt doar solzi de pastrav? Pietre aruncate de vreme, rostogolite neglijent se imbarca incet in iarba care creshte. Pe alocuri verdele permanent al jneapanului, sau roshul rododenronului… iar mirosul lui delicat infioara. Mi-e frica sa deranjez imaculatul. Perfectiunea.

Ma uit in urma, de unde am urcat si ametesc – am reusit io asta? singura? Da. a fo greu? nu mai stiu. Stiu ca a meritat. Acum incerc sa ma bucur de ce am cucerit.

ma asteapta Shambhala sufletului meu. Shambhala din sufletul meu.

2505m altitudine- vf Omu

Weekend-ul trecut am reusit sa fugim de calduri: in Bucegi. Traseu de 2 zile:
Sambata din Bushteni -> urcat pe Jepii mici (4 ore).In fiecare an urc pe aici -si ca intodeauna -am acceasi impresie: un traseu sofisticat , da f. populat, fiind imediat accesibil. Am vazut multa lume fara echipament, fara shapca, fara apa…f. greu. Pentru ca au secat toate sursele de apa la peste 1300m.
Ne-am mai plimbat pana la Babele, si dormit la cabana Caraiman. Cabana a fost renovata, din pacate nu aveau de mancare si nici bere, dar aveau un grup de pretecareti care au venit dotati cu mici si berici. Nu e bai
A doua zi am facut un tur mai lung: am plecat la 9 catre Cruce, de aici (la 10) pe traseul (candva marcat, acum doar stalpiii ramasi cu o urma de cruce roshie pe ei) pe vf Caraiman, pe sub vf Costilei si releu, spre vf Omu. Frumos traseu, noroc de norii care mai acopereau soarele. Privelistea spre coltii Morarului te lasa fara glas. La fel si crucile
La 12 eram la Vf Omu, unde am baut 3 jumatati de apa scumpa (3.5 roni), si o ciorba tot scumpa (8 roni). Din ce spuneau cabanierii, sursa lor de apa e la 1km juma spre Peshtera. Si ii cred, tinand cont ca nu am mai gasit nici noi alte izvoare.
Plus ca ei cara de la telecabina, mai totul cu spatele sau cu ATV-urile.
La 1 am inceput coborarea pe Valea Cerbului. Pe acolo mai incercasem sa urcam acu 1 luna, dar ne-am intalnit cu ursul
AM fo mai norocosi acum, am coborat cu mai multi oameni, si cu zgomote, ne-a incantat privirea o caprioara, deloc fricoasa, la distanta de 50-100m (pe verticala ). In rest, traseul e de coborare continua: de la 2507m altitudine pana la 950m (in gura Diham). AM fo shocati, cand am vazut paraul de acu 1 luna, acum USCAT. PIATRA.
Mai shocant, a fost cand am ajuns in Gura Diham. Un praf…. gros pe mashinile parcate de dimineatsa, si totusi lumea facea asha gratar si mai manca .
La cata lume era, ce resturi in urma lor si ce mirosuri, nu ma mira ca vin toti ursii. Fraieri sa fie, si sa mai culeaga cate o fragutsa, cand pot gasi ditamai bucata de carne jos, scapata in cenusha.

tura de weekend in Ciucash

Asha cum visez de mult timp, Ciucash-ul ramane muntele perfect. Curat, accesibil, si padure, si creasta, si colts de stanca. Bonusul pt weekendul asta: o vizibilitate impecabila (se vedea si releul Costilei) si un vant….de ma lua pe sus pe creasta.

Incepem cu inceputul: drumul pana in Cheia cu mashina. Cu peripetii: am ratat centura Ploiestiului, am cautat 100km o benzinarie…am vazut viatsa mondena (a se citi targul de dimineatsa) din Valenii de Munte, am stat cu okyy cat cepele dupa Cheia, timp de 5 km, pana am trecut de acul strans din care se face drumul lateral dreapta, ce duce pana la cabana Muntele Roshu. Noroc de plancarda, altfel il ratam. Desi trebuia sa venim cu vreo mashina de teren…la ce gropi sunt.

Am parcat la 1200m altitudine, in fatza cabanei Muntele Roshu. Aproape de nenea ce vinde zmeura (de unde le-o fi cules? )
Ce admir in Ciucash- cat de curate sunt traseele. Nu ca in Bucegi. Realitatea ca dupa primele 30min, abrupte, in care iti dai si duhul si tutunul si saptamanile state pe scaun, si praful bucurestiului… nu mai supravietuiesc multi. Dar in nici o ora, ajungi in plaiul sub alpin, deaspura padurii avand o panorama (panarama) de invidiat. Pacat de vant…cand batea din spate…. era suficient sa tzopai, ca ma purta el. (vantu’ i-a furat shapca lui Victorala…. ) Nu stiu ce viteza avea, dar jos in statiune, la 1000m altitudine, terasele nu puteau sa tina umbrele deschise. Eu estimez ca sus, la 2000m altitudine, sarea de 60-70km/ora.
Traseul initial a fost : urcus pe triunghi rosu, spre creasta, apoi facem stanga, pe cruce rosie, spre pasul Chirosca, tot per creasta, pana la cabana Ciucash (arsa de altfel) si mai sus, pe langa stani (cu caini multi) spre Varful Ciucash , Tigaile mari/mici. si coborare inapoi la Cabana Ciucash si apoi prin padure pe banda galbena. Vantu’ ne-a taiat din elan. Mai sus de cabana Ciucash ne spulbera! Si am renuntsat sa urcam pe colturi, riscul de alunecare si fara vant e mare.

Poiana Costilei si ursul ei

programul de weekend a fost trasat: cu primul tren -> la Bushteni si de aici sus in Bucegi, pe banda galbena (asta a fo simplu, ca tot suntem intr-o dunga): Bushteni->Poiana Costilei->Omu. Traseu de 5-6 ore. Sau cat o fi in realitate, ca nu am apucat sa testez. Am fo’ deturnati, la numai o ora de la intrarea in padure, de un urs. Trecea moshu agale prin carare…ca am facut stanga imprejur cap compas inapoi Nu stiu cat de repede am coborat/cat ne-am intors. M-a parasit si reflexul japonez de a face poze. Ne-am oprit mai jos, cu 2 grupuri, ne-am plans de aventura, si am re- urcat cu ei. Cu inima mica, mica.
Uimitoare, era fetitsa unui nene, de 8 ani. Cu o viteza si o energie…. au domolit-o pietrele, cand trebuia sa faca pasul cat jumatate din inaltimea ei
De urcat, nu am mai urcat mult. Ca venea ploaia. Asha ca…ne-am intors. La o ciorba fierbinte la Casa Taraneasca.

2 weekenduri la munte

acu 2 weekenduri: Piatra Mare. Traseu usor, de o zi, prognoza fiind..umeda Din Dambul Morii am urcat Cascada celor 7 scari, apoi imediat in stanga, pe deasupra prapastiei Ursilor (numele de la ce i se trage?) catre Peshtera de Gheatza. Pe traseu : intalnit ghiocei, pete de zapada, mai multe grupuri, dintre care am remarcat 3 impatimitsi ai muntelui, cu ciiini aferenti. Ce ne-a atras atentia la ei? Sfatul de a nu ieshi din marcaj. Pentru ca, acu 6 saptamani, cum umblau ei haihui pe drumuri nemarcate si nebatute- au ajuns drept in vizuina ursului. Urmarea? cicatricea de pe frunte, si mushcatura bratsului.
Tot la recomandarea lor, am fost pana la Pestera de Gheata, nu pentru ea in sine, fiind doar o crapatura lata de 1 m intre stanci (poate si cotloane mai incolo) ci pentru traseul- care trece pe sub Shirul stancilor. Poza e mai convingatoare.

A picurat putin, innorat, dar a fost o zi pe cinste.

Weekend-ul acesta, am fost in Piatra Craiului, de sambata dimineata cu trenul Brashov/zarnesti, 4 ore pana la cabana Curmatura (unde am adormit o data cu gainile, ceaiul ala cu rom…). A doua zi, o vreme.. feerica. Am urcat pe varful Pietrei Mici, 1811 m altitudine(cabluri, grohotish,colturi). Creasta- o lasam pentru o perioada mai calda, sa putem dormi in cort, sa nu mai fie zapada. Am coborat prin cheile Zarnesti-ului, lung de 1 ora, in care se face alpinism, dar si fripturi langa mashina.
Urcushul nu a fost greu, chiar ne-am intrecut asteptarile! Viteza maxima am atins-o cand am auzit un zgomot..ca de urs
Ce mi-a placut: un grup inedit. 4 adulti, cu 4 baieti de 5-6 ani- ce mergeau voiniceshte! Si am fost impresionata si de un salvamontist (stiu!stiu!niciodata salvamontisti!!!) arata a copil,practic, de 16 ani, cu o musculatura bine definita, vorbind cu dragoste si respect despre munte “creasta de acolo,frumoasa, ai si grohotish, ai shi prag, dar nu e usor! nu e marcata! Pe unde te duci, sa fii atent, ca trebuie si sa te intorci! “

Azi sunt “plina” de chef de munca